FInantari Europene

Ministrul Fondurilor Europene cere urgentarea legilor privind achizitiile publice

Pentru a accesa fonduri europene in programul 2014-2020, Romania trebuie sa respecte 36 de conditii, dintre care au fost indeplinite doar 13, iar prioritatea reprezinta pachetul privind achizitiile publice, care are termen 18 aprilie, a declarat Aura Raducu, ministrul Fondurilor Europene.

Aura Raducu a afirmat, in Parlament, ca Romania trebuie sa respecte o serie de conditii, conform acordului de parteneriat si a programelor operationale stabilite de Comisia Europeana. „Sunt mai multe restrictii impuse pentru aceasta perioada pe care trebuie sa le respectam. Prima restrictie este sa indeplinim niste conditionalitati restante pana la inceperea derularii programelor. Unele componente sunt blocate pana cand nu se indeplinesc conditionalitatile, ca de exemplu in Sanatate, Educatie”, a declarat ministrul.

Ministrul Fondurilor Europene a precizat ca Romania a indeplinit 13 dintre cele 36 de conditionalitati si a reusit amanarea unora dintre ele pana la finalul anului 2016. Saptamana trecuta, a fost elaborat un memorandum, in acest sens, ce stabileste foarte clar responsabilitatile fiecarei institutii, astfel incat aceste conditionalitati sa fie puse in practica in termen scurt.

„Trebuiesc 34 de acte normative pe care trebuie sa le facem pentru a indeplini aceste conditionalitati, din care un pachet de sase sunt la nivel de legislatie. Cel mai important pachet este pachetul de achizitii publice, cele patru legi aflate in Parlament, in care avem obligativitatea de a le aplica incepand cu 18 aprilie. E o mare problema daca acest pachet legislativ nu este aprobat. Avem imposibilitatea de a utiliza fondurile europene”, a explicat Aura Raducu.

Pachetul legilor privind achizitiile publice se afla printre prioritatile legislative ale Guvernului. Proiectele au fost trimise Parlamentului anul trecut, fiind adoptate de catre Senat si se afla in acest moment in dezbaterea Camerei Deputatilor. Termenul pentru depunerea rapoartelor la aceste legi este finalul lunii martie, astfel incat la inceputul lunii aprilie sa poata ajunge si in dezbaterea plenului, desi aceste termene pot fi grabite.

citizenship-en-jpg-28152
Previous post

Idee de proiect din Croatia – M2.1 Infratire intre localitati

Ue Unione Europea Bruxelles
Next post

POR 2014 – 2020: Pana pe 12 martie 2016 vor fi lansate primele apeluri de proiecte!